Pneumonia francă lobară este o pneumopatie acută, provocată de pneumococ, care afectează un lob pulmonar, debutează acut și are evoluție ciclică. Pneumococul poate fi găsit frecvent la indivizi sănătoși, ca saprofit, în cavitatea bucală și în faringe. La bolnavi se găsește la nivelul plămânului și în spută.
Boala apare mai frecvent la bărbați, în special iarna. Cauzele favorizante sunt: frigul, umiditatea, alcoolismul, oboseala fizică și psihică, unele boli cronice precum insuficiența cardiacă, ciroza, diabetul zaharat. Se pare că mucoasa căilor aeriene superioare ar avea o imunitate naturală față de pneumococ. Probabil că unele infecții virotice ale căilor aeriene micșorează această rezistență. De altfel, pneumonia este aproape întotdeauna secundară unei gripe, corize, laringite etc.
Simptomatologie.
Boala apare la un individ în plină stare de sănătate. În zilele premergătoare există adeseori o discretă infecție rinofaringiană, cu astenie și cefalee, sensibilitate la frig.
Debutul este brutal, putând fi bine precizat de către bolnav, datorită frisonului unic, intens, generalizat, durând ½ – 2 ore, junghiului toracic submamelonar sau posterior, datorat interesării pleurei parietale și ascensiunii febrile bruște până la 40o Celsius.
În perioada de stare, care se instalează la câteva ore după debut, fața devine vultuoasă, adică roșie, congestionată, mai intens pe partea bolnavă, cu buze ușor cianotice și vezicule de herpes în jurul buzelor și uneori al nărilor. Tusea este chinuitoare și uscată la început, apoi cu expectorație roșie-ruginie, vâscoasă și aderentă.
Apare dispneea.
Examenul fizic pune în evidență, începând din ziua a doua, un sindrom de condensare pulmonară (vibrații vocale exagerate, matitate, raluri crepitante și suflu tubar). Temperatura se menține “în platou”, însoțită de transpirații abundente, cu inapetență și sete vie.
Evoluție: înaintea descoperirii antibioticelor, care au modificat aspectul clinic și evoluția, perioada de stare dura 7-9 zile, după care apărea criza, precedată de o agravare a stării generale, cu delir și creșterea temperaturii. Criza marca vindecarea bolnavului, se instala în câteva ore și cuprindea o criză termică (temperatura coborând chiar sub 37o Celsius), sudorală (transpirație abundentă) și urinară (poliurie). De la introducerea antibioticelor, încă din ziua a doua, temperatura revine la 37o Celsius, fără influențarea semnelor fizice și radiologice. Criza apare tot în ziua a 9-a, dar este numai urinară. După criză, semnele fizice mai durează câteva zile, în timp ce semnele radiologice pot persista mult timp.
Complicații: pleurezie serofibrinoasă, care poate apărea fie în cursul evoluției bolii (parapenumonică), fie după criză (metapneumonică); pleurezie purulentă, abces sau gangrenă pulmonară; complicații cardiovasculare (fibrilație atrială, colaps, edem pulmonar); diverse (otite, meningite, peritonite). Complicațiile afectează în special bolnavii vârstnici, debilitați.
Prognosticul în general este bun, dar este totuși influențat de vârstă, teren, complicații și de virulența germenului.
Forme clinice.
Pneumonia copilului se caracterizează adeseori prin junghi abdominal și vărsături, simulând o urgență abdominală. Pneumonia bătrânului este gravă, semnele sunt discrete, febra redusă, dominând apatia și inapetența. Pneumonia indivizilor tarați, debilitați de boli preexistente, este de asemenea gravă. Astfel, alcoolicii fac frecvent crize de delirium tremens, diabeticii comă, ciroticii icter grav, nefriticii comă uremică. Pneumonia mixtă este o pneumonie virală suprainfectată bacterian.
Tratamentul este igieno-dietetic, etiologic și simptomatic.
Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat în perioada febrilă și încă 6-10 zile după defervescență, într-o cameră luminoasă, bine aerisită, la o temperatură potrivită; regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte. Progresiv, se va trece la regimul lacto-făinos-zaharat și apoi la o alimentație mai substanțială.
Tratamentul etiologic se adresează agentului cauzal, în speță pneumococului, care este sensibil la Penicilină, Ampicilină, Amoxicilină, Augmentin, Tetraciclină, Eritromicină și Biseptol. Tratamentul trebuie individualizat în funcție de forma clinică și sensibilitatea la antibiotice.
Tratamentul simptomatic.
Febra se combate numai în caz de hipertermie, cu comprese umede alcoolizate. De obicei, febra cedează ușor la tratamentul etiologic. Junghiul toracic se combate cu antinevralgice. Agitația, delirul și insomnia se corectează cu barbiturice. În caz de cianoză și dispnee se administrează oxigen. La vârstnici și tarați se administrează cardiotonice și analeptice cardio-respiratorii.
