News

Ploi și vânt puternic în mare parte din ţară

Ploi și vânt puternic în mare parte din ţară. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare de ploi moderate cantitativ. Este vorba de manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului. Informarea este valabilă miercuri între orele 10.00 și 22.00.

În intervalul menționat va continua să plouă în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte. După-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea.

Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.

Local și temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45…55 km/h.

În zona montană, îndeosebi în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăși 70…90 km/h. Vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button