Plecări în masă de la Uzina Dacia Mioveni: Peste 300 de angajați au plecat doar astăzi
Un număr de 309 angajați ai Uzinei Dacia din Mioveni vor părăsi compania începând de astăzi, 30 septembrie, în cadrul unui program de plecări voluntare, conform declarațiilor liderului Sindicatului Autoturisme Dacia (SAD), Viorel Ungureanu, pentru Puterea.ro. Deși aproximativ 600 de angajați și-au exprimat dorința de a participa în program, conducerea Dacia a aprobat doar 309 dintre aceste cereri.
Reorganizarea platformei de la Mioveni este parte dintr-o strategie care urmărește pregătirea pentru producția viitorului model Dacia Bigster și creșterea nivelului de automatizare și robotizare. Angajații care vor părăsi uzina vor primi compensații semnificative, în funcție de vechimea în companie, sumele ajungând până la 185.000 lei net pentru cei cu o experiență de peste 16 ani, conform puterea.ro.
Liderul sindical Viorel Ungureanu a declarat că toți angajații afectați de reorganizare au primit soluții: fie li s-a aprobat plecarea voluntară, fie le-au fost păstrate posturile. Aproximativ 50 de persoane vor fi relocate pe alte posturi în cadrul uzinei.
Bonusurile pentru plecări voluntare variază între 22.000 și 210.000 lei net, în funcție de vechime și de eventualele probleme de sănătate, cum ar fi bolile profesionale sau accidentele de muncă.
Anterior, un program similar a fost implementat în urmă cu doi ani, când 600 de angajați au părăsit uzina. În prezent, Uzina Dacia de la Mioveni are 11.000 de angajați, cu un salariu mediu de aproximativ 8.000 de lei net.