Pleacă din PSD? Fost director: Politica partidului e puțin incompatibilă cu ceea ce-mi doresc
Fostul director al Minprest Rovinari, fost membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, Gabriel Giorgi, ia în calcul o plecare din PSD Gorj.
Gabriel Giorgi anunță că nu va mai candida pentru o funcție de conducere în cadrul PSD Gorj la conferința județeană de alegeri care va avea loc pe data de 20 octombrie. Social-democratul spune că are anumite dezamăgiri și nu exclude o plecare din Partidul Social Democrat. Gabriel Giorgi a lansat un atac dur la adresa managerului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, după ce nu i-a mai fost prelungit mandatul de membru în Consiliul de Supraveghere al companiei. „Nu pot să spun că am o dezamăgire legat de PSD sau de Mihai Weber, m-aș fi așteptat ca cei din conducerea PSD să fie mult mai aplicată în tot ce fac și să facă o analiză obiectivă și nu subiectivă și după interese. Nu voi candida la nicio funcție, am și avut o discuție și pe grupurile interne PSD, din care am și ieșit, după aceea. Am zis, inițial, că o să mă retrag și din actualele funcții pe care le dețin în partid în momentul acesta, dar nu știu dacă mai are vreun folos să mă retrag, pentru că, în 2 săptămâni, se vor organiza alegeri și nu ar fi decât un gest care nu ar produce niciun efect. Ce pot spune cu siguranță e că, în 20 octombrie, nu mai vreau să mă regăsesc în viitoarea echipă de conducere a PSD Gorj. Sunt anumite dezamăgiri. Eu, când fac politică, nu fac doar pentru mine, vreau ca în urma noastră să rămână ceva, ori, în acest moment, politica pe care o face PSD la Gorj e puțin incompatibilă cu ce-mi doresc eu de la politică. Decizia de a mai rămâne în PSD o voi lua pe parcurs”, a conchis Gabriel Giorgi.