Eveniment

VIDEO. Moarte violentă pentru șoferul din Peștișani care a intrat într-un TIR pe variantă ocolitoare din Târgu Jiu!

În această dimineață de 27 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe varianta ocolitoare a orașului, pe DN 66 B, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

“Din primele verificări efectuate la fața locului de echipa operativă constituită la nivelul Biroul Rutier, s-a stabilit că, un bărbat, de 74 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, la pătrunderea pe varianta ocolitoare a DN 66 B, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, condus din direcția localității Drăgoieni către strada Tismana, de către un bărbat, de 39 de ani, din comuna Bumbești-Pițic.

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 74 de ani.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button