Peștera interzisă de lângă Gorj!
Localnicii din satul Ohaba Ponor din Hunedoara, aflat pe valea Streiului, la poalele Munților Șureanu, trăiesc lângă o veritabilă comoară a naturii, însă locul rămâne greu accesibil celor care nu cunosc zona.
Singurul traseu accesibil spre Peștera Șura Mare din Hunedoara începe din satul Ohaba Ponor din Hunedoara și urcă direct prin albia pârâului care a dăltuit cheile spectaculoase ale Ohabei. Din sat nu sunt indicatoare spre peșteră, iar fără ajutorul localnicilor, puțini turiști s-ar putea descurca în găsirea drumului spre ea.
După un kilometru de mers prin apă, călătorii ajung la „poarta” peșterii, o deschizătură în stânci cu o înălțime de aproape 40 de metri înălțime și cu o lățime de circa 12 metri.
Peștera Șura Mare din Hunedoara este declarată monument al naturii și se află în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cicolovina, iar intrarea în ea este considerată riscantă, dar și dăunătoare mediului.