Peste 3.000 de apeluri la 112 în ultimele 24 de ore!
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.300 de fapte contravenționale și 850 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 431 de acțiuni și au intervenit la 3.072 de evenimente, dintre care 2.648 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.
Totodată, au fost semnalate 888 de posibile infracțiuni.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.374 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.818.893 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 175 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 850 de permise de conducere, dintre care 375 pentru viteză, 101 pentru alcool și 28 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 358 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității și, totodată, este pregătită să intervină atunci când situația o impune.