News

Percheziții în această dimineață, în domeniul comerțului cu material lemnos

La data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică – I.G.P.R., în cadrul unei cauze penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Video – https://youtu.be/yZY-K5Iy4Eg

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada ianuarie 2024 – prezent, administratorul unei societăți comerciale, cu obiect de activitate comerțul materialelor lemnoase, ar fi transferat, în mod fictiv, părți sociale și calitatea de administrator unei alte persoane, urmărind diminuarea patrimoniului societății cedate, în favoarea unei alte societăți, nou înființate și administrată de acesta.

În fapt, persoana în cauză a urmărit „acoperirea” comerțului ilegal cu material lemnos, transferând scriptic și fără drept, prin intermediul aplicației SUMAL 2.0, peste 1.600 de metri cubi de materiale lemnoase, în valoare de aproximativ 680.000 de lei, către societatea nou înființată, folosind în interes personal sumele de bani aparținând acesteia.

Astfel, în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditul de care se bucură societatea, transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială și fals informatic.

În vederea administrării întregului probatoriu, astăzi, 6 iunie, polițiștii, sub coordonarea unității de parchet competente desfășoară o serie de activități procedurale, având ca scop identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, a mijloacelor de probă și a bunurilor obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, urmând ca persoanele identificate să fie conduse la unitatea de parchet, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. În cadrul activității, sunt angrenați specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naționale.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button