News

Percheziții de amploare după decizia CCR de anulare a alegerilor

Cinsprezece percheziții au loc sâmbătă dimineață la extremiștii care au salutat nazist la troița lui Corneliu Zelea Codreanu din Tâncăbești și la persoane care au transmis amenințări pe rețelele de socializare și au îndemnat la revoltă, după decizia Curții Constituționale de a anula primul tur prezidențial din cauză că procesul electoral a fost complet viciat, conform motivării judecătorilor, conform surselor G4Media.

Dintre acestea, nouă percheziții sunt în Ilfov și alte şase percheziții în București.

”În această dimineaţă, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, Poliţia Capitalei efectuează 6 percheziţii domiciliare, în cadrul a şase dosare penale, care vizează săvârşirea infracţiunilor de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor În fapt, autorii faptelor menţionate au postat în mediul online, pe diferite platforme de socializare, mesaje cu un conţinut intimidant şi ameninţător, sau simboluri/însemne fasciste, rasiste ori xenofobe, de natură a incita la ură”, anunţă sâmbătă Poliţia Capitalei, conform news.ro.

Persoanele vizate vor fi duse atât la Parchetul General, cât şi la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale şi la sediul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente.

România pedepsește cu închisoare sau amendă penală propaganda fascistă, legionară, antisemitismul, rasismul și homofobia, conform OUG 31/2002 și a Codului Penal (art. 369).

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button