News

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru furt de motorină din vagoane

Patru persoane au fost arestate preventiv de magistrații din județul Brașov pentru furt de motorină din vagoane.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov efectuează acte de cercetare într-un dosar penal, în care persoanele bănuite au fost arestate preventiv după ce au fost prinse în flagrant delict, în timp ce sustrăgeau produse petroliere din vagoanele cisternă ale unui tren de marfă.

Astfel, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii au reușit prinderea în flagrant, în stația de cale ferată Șercaia de pe Magistrala 200, a patru persoane, cu vârsta între 36 și 55 de ani, în timp ce sustrăgeau cantitatea de 2.000 de litri de motorină din vagoanele cisternă ale unui tren de marfă.

De asemenea, polițiștii au stabilit că două dintre persoanele identificate, ambele din municipiul Ploiești, erau angajate ale unei societăți de pază, în calitate de agenți de securitate, acestea trebuind să asigure protecția antiinfracțională prin păzirea vagoanelor de marfă, însă, în fapt, au sprijinit alte două persoane, din localitatea Șercaia, pentru sustragerea produselor petroliere.

În baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea celor patru bărbați pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, informează site-ul NewsBV.ro.

În cursul zilei de 25 octombrie persoanele reținute au fost prezentate de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor cercetați mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului desemnat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și abuz în serviciu, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button