Societate

Patroana unui cunoscut salon de înfrumusețare din Tismana, grav bolnavă! Are doar 28 de ani!

Bianca este o tânără talentată de 28 de ani din Tismana. Aceasta a descoperit cu un an în urmă că are o tumoră la coloana vertebrală, iar operarea acesteia se poate realiza în Ungaria la o clinică specializată. Operația este însă costisitoare, iar Bianca are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. O asociație din Motru s-a implicat în ajutorarea tinerei care deține un salon de înfrumusețare extrem de apreciat pe raza localității Tismana, conform informațiilor publice de pe contul personal de socializare al acesteia.

„În primăvara anului 2022, pacienta Paraschivu Bianca, în vârstă de 28 de ani, a simţit o uşoară amorţeală la nivelul mâinii stângi. Simptomele pe parcurs s-au agravat resimţind durere în zona cervicală iar mai târziu în umărul stâng. Au urmat trei RMN-uri din care a reieşit că există o tumoră la nivelul vertebrei C2 care lăţeşte măduva spinării şi o subţiază apoi semificativ, poziţionată în primul rând vertebral. Urmează să se efectueze operaţia în Ungaria, costurile fiind destul de mari”, transmite asociația motreană care s-a implicat în ajutorarea Biancăi și a familiei acesteia.
De asemenea, în marketurile Ghiocela au fost amplasate urne de donaţie pentru cei care doresc să o ajute pe Bianca!

Pentru donaţii prin transfer bancar:
Asociaţia Eleste:
RO23BTRLRONCRT0628279301, deschis la Banca Transilvania. Vă rugăm să specificați la detalii „Bianca”.

 

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button