News

Panică într-un bloc. Speriați de un zvon alarmist, oameni au fugit, de teama unui seism iminent

A fost panică într-un cartier din Constanța. Zeci de persoane au ieșit în stradă de frică, iar unele au avut nevoie de asistență medicală după ce au suferit atacuri de panică. Totul după ce mai mulți localnici s-au speriat de faptul că un cutremur s-ar putea produce în orice clipă și nu au vrut să treacă printr-un dezastru ca în Turcia. În realitate, țara noastră nu a înregistrat niciun seism la acel moment, iar pompierii, medicii și jandarmii au intervenit de urgență.


Panica s-a extins apoi rapid și în alte localități din județ: Medgidia, Cumpăna, Lumina, Kogălniceanu, potrivit Ziua de Constanța.
„La data de 11 februarie, în jurul orei 21.45 polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța s-ar afla mai multe persoane care s-ar fi autoevacuat din locuințe de teama unui eventual cutremur”, a transmis IPJ Constanța.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în ajutorul pompierilor, pentru a ajuta menținerea ordinii și pentru a preveni eventuale acte antisociale.
Ulterior, persoana de la care a pornit alerta și care a și sunat la 112 a fost sancționată contravențional.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button