News

Orașul plutitor, desprins parcă din altă lume! Imagini cu iahtul de 1 miliard de dolari

Luxul și opulența sunt duse la alt nivel odată cu lansarea „The Streets of Monaco”. Acesta reprezintă un concept de iaht extravagant și inovator, care își propune un adevărat răsfăț într-o variantă plutitoare a fabulosului oraș.

“The Streets of Monaco” sau orașul plutitor, are o viziune arhitecturală și nautică unică ce își invită pasagerii să experimenteze emoția și adrenalina caracteristice unui circuit de Grand Prix renumit, oferind o pistă special concepută care permite unui număr de trei karturi să concureze simultan, umăr la umăr. De asemenea, iahtul în valoare de un miliard de dolari are încorporat și un submarin.

Designul iahtului de lux este inspirat din estetica și atmosfera extravagantei metropole Monaco, reușind să capteze esența urbană și spiritul competițional al curselor de Formula 1. Conceptul nu doar că reimaginaizează experiența de a trăi și a naviga în lux, dar aduce și elementul de emoție al sporturilor cu motor pe apele deschise, oferind fanilor Formula 1 ocazia unică de a simți pulsul competiției într-un mediu complet nou și spectaculos.

Circuitul de curse se întinde în jurul întregii ambarcațiuni maiestuoase și trece pe lângă faimoasele obiective turistice din Monaco. Traseul de raliu nu este singurul care se aseamănă cu celebrul oraș francez. Insula plutitoare va include și un cazinou și o replică a Hotelului de Paris, cunoscutul punct de reper al orașului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button