O tânără de 32 de ani a acroșat cu mașina un biciclist de 64 de ani la Peștișani!
La data de 7 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Peștișani.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că o femeie de 32 ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția DN 67 D Peștișani spre DN 67 Telești, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma efectuării cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist de 64 de ani, din orașul Tismana.
În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.