News

O tânără de 28 de ani a murit în timpul unei operaţii pentru slăbit, în Turcia

Tragedie fără margini pentru o familie din Marea Britanie. O tânără de 28 de ani a murit în timpul unei operaţii din Turcia. Voia să slăbească şi apelase la o procedură pentru inel gastric.


Shannon Bowe, în vârstă de 28 de ani, din Denny, lângă Falkirk, a murit în timpul operaţiei pentru introducerea unui inel gastric, sâmbătă, 1 aprilie. Prietenii şi familia sunt în stare de şoc, nimeni nu se aştepta la o asemenea tragedie. Plecase în Turcia cu gândul că va apela la o modalitate prin care viaţa ei urma să se schimbe, însă destinul i-a fost potrivnic.

„Toată lumea este total devastată. Shnnon era unul idntre cei mai amabili oameni pe care i-am cunoscut; era genul care ar fi făcut orice pentru oricine, îţi oferea în orice moment o mână de ajutor. Şi era sufletul oricărei petreceri. E pur şi simplut trist. Aceste operaţii sunt, evident, riscante, dar este atât de rar să auzi asta încât să crezi că ţi s-ar putea întâmpla. Tuturor le e foarte greu să accepte că nu mai e printre noi. Nu avea nicio asigurare de călătorie, iar familia ei va trebui acum să plătească mii de lire pentru a o aduce înapoi acasă. E ultmul lucru pentru care aceştia ar trebui să-şi facă acum griji”, a spus o sursă apropiată tinerei de 28 de ani, potrivit Mirror.

Banda gastrică este un inel din silicon ajustabil care este plasat în jurul vârfului stomacului, reducându-i capacitatea, ceea ce înseamnă că foamea este mai ușor satisfăcută cu porții mai mici de alimente.

Mesaje emoţionante de adio pentru tânăra de 28 de ani. Iubitul lui Shannon, Ross Stirling, a transmis un mesaj emoţionant ca omagiu pentru partenera sa: „Dormi îngerul meu, te voi iubi pentru totdeauna”.

Zeci de mesaje de adio au inundat paginile de socializare ale tinerei. Prietenii şi apropiaţii şi-au dorit să-i aducă un ultim gând, în urma tragediei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button