News

O sexy fostă solistă de la „Doina Gorjului” recunoaște că și-a ales actualul soț din răzbunare

Cântăreața Maria Constantin a dezvăluit că l-a ales pe cel de-al treilea soț din răzbunare pe fostul său partener. Mai exact artista a povestit că cei doi au început relația ca pe o aventură.

Artista a explicat în cadrul unui podcast că actuala ei căsătorie are o poveste ceva mai ciudată. Mai exact, aceasta și-a dorit să își înșele partenerul de la acea vreme. Nu de alta, dar și el o înșelase.

”Cred că fost și dragoste la prima vedere, dar a fost și o chestie de răzbunare. Pentru că relația în care eram… Aflasem că s-a dus cu altcineva. Am fost înșelată, dar nu era prima dată. Recunosc că am luat-o ca pe o aventură. A fost pentru prima dată în viața mea când am înșelat, pentru că am vrut să văd de ce înșală cineva, de ce ai înșela. I-am spus că singurul lucru pe care nu-l accept e să mă minți. Suntem oameni maturi, dacă nu îndeplinesc toate cererile tale, atunci îmi spui. Mi-a recunoscut că m-a înșelat”, a povestit Maria Constantin despre ultima relație.

 

Doar că de la o răzbunare și o aventură s-a ajuns la căsătorie.

”A fost și ca o răzbunare, dar și mi s-a pus pata rău de tot pe soțul meu. Cred că este și cel mai frumos pentru că eu în general nu mă uitam la frumusețe. Pe lângă atracție, a venit foarte repede și dragostea. În primă fază am luat-o ca pe o aventură, apoi am avut relație, apoi am ajuns la căsătorie. Câteodată e bine să te arunci cu capul înainte ca mine”, a explicat cântăreața.

Aceasta a trecut prin alte două căsătorii, dintre care una cu Marcel Toader, fostul soț al Gabrielei Cristea. De altfel, Maria Constantin are și un băiat din prima căsătorie, cu artistul gorjean Ciprian Tapotă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button