O româncă de 29 de ani a făcut prăpăd în Europa: a fost condamnată la peste 4 ani de închisoare
O tânără româncă de 29 de ani a creat panică în Europa Occidentală, comițând o serie de furturi în diverse state membre ale UE. În urma capturării sale în Anglia, aceasta a fost condamnată la patru ani și jumătate de închisoare.
Metoda sa era una elaborată: pretinzând că este însărcinată, reușea să le câștige încrederea victimelor și să pătrundă în locuințele acestora sub pretextul nevoii de a folosi toaleta sau de a bea apă. Odată intrată, fura bani și bijuterii de mare valoare, bunuri care nu au fost recuperate până în prezent.
Mai multe victime, în general persoane în vârstă, au cerut ajutorul poliţiei metropolitane din Londra, după ce au fost jefuite în 2023 şi în prima parte a lui 2024. Principala suspectă care a şi fost condamnată este o româncă.
4 ani şi jumătate de închisoare a primit Luminiţa Ştefan, în vârstă de 29 de ani, după ce a pledat vinovată la nouă capete de acuzare de furt din locuință.