Incident feroviar astăzi la CE Oltenia. Asta după ce o locomotivă care trăgea 15 vagoane de cărbune a rămas fără frâne, la scurt timp de la plecarea din punctul de încărcare a Carierei Roșiuța către triajul Însurăței. Unul dintre mecanicii trenului încărcat cu cărbune la Concasare a sărit din mers, iar celălalt a rămas în cabina locomotivei din dorința de a redresa trenul plin. Norocul mecanicului a fost că locomotiva s-a pus perpendicular cu calea ferată, sinele sărind de la locul lor, asta pe o distanță de peste 50 de metri.
Celelalte vagoane,patru din ele, au lovit locomotiva, tarand-o puțin, și s-au răsturnat.
Patru vagoane sunt de nerecuperate iar restul sunt pe șină, spun martorii la incident.
CE Oltenia a trimis personal in zonă pentru a securiza zona.
Sunt persoane care spun că nu s-a dorit să se cunoască acest incident destul de grav, petrecut în această dimineață, la schimbul I.