O fetiță a sunat la poliție pentru a anunța că părinții ei sunt agresați de doi tineri
La data de 18 aprilie a.c., Secția 8 Poliție Rurală Stoina a fost sesizată prin apel de urgență, de o fetiță din comuna Stejari, despre faptul că părinții săi au fost agresați fizic.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că doi tineri de 21 și 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Stoina, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat la poarta locuinței unei familii din comuna Stejari și fără niciun motiv, i-au agresat fizic pe cei doi soți.
Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, la data de 19 aprilie a.c., au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.