News

O femeie de 38 de ani, din Gorj, oprită la graniță. Le-a prezentat polițiștilor un permis auto fals

Sâmbătă, 17 august a.c., în jurul orei 7.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România un cetățean român, cu domiciliul pe raza județului Gorj. Femeia, în vârstă de 38 de ani conducea un autoturism înmatriculat în Belgia.

Odată cu pașaportul, persoana de la volan a înmânat și un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Marea Britanie.

Existând suspiciuni cu privirea la autenticitatea permisului de conducere, colegii au procedat la efectuarea unor verificări specifice, în urma cărora, au constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button