EvenimentNews

O copilă de doar 15 ani a murit la Rânca! FOTO

În cursul zilei de azi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în ZTM Rânca.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din comuna Tia Mare, județul Olt, în timp ce conducea un ATV pe DN 67 Rânca, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

“În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 26 de ani și decesul unei minore, de 15 ani, pasageră pe ATV.

Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Salvamontiștii au intervenit oana la sosirea echipajelor medicale.
“Intervenție a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane grav accidentată în urma răsturnării cu ATV -ul în zona Ranca din masivul Parâng.

Aflați foarte aproape de locul evenimentului salvamontiștii au intervenit imediat începând manevrele de resuscitare victima fiind în stop cardiac.
După sosirea ambulantei , salvamontiștii au continuat manevrele de resuscitare , în paralel cu procedurile medicale inițiate de echipajul ambulantei , dar afecțiunile victimei erau prea grave, incompatibile cu viața , după 1h și 20 de minute de resuscitare fiind declarat decesul.

Salvamont România va îndeamnă la prudenta și responsabilitate în derularea activităților montane”, a transmis Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button