Nu a mai venit la Gorj. Ce întrebări avea pregătite deputatul Weber pentru ministrul Energiei
Conducerea Hidroelectrica l-a invitat pe ministrul Energiei la aniversarea a 40 de ani de la inaugurarea Centralei Hidroelectrice Tismana Subteran, însă Sebastian Burduja nu a mai venit la Gorj.
Șefii Hidroelectrica au marcat, vineri, aniversarea a 40 de ani de la inaugurarea Centralei Hidroelectrice Tismana Subteran. La eveniment a fost invitat și ministrul Energiei, însă Sebastian Burduja nu a mai venit la Gorj. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, ar fi vrut să-i adreseze câteva întrebări legate de Complexul Energetic Oltenia și de investițiile de amenajare hidroenergetică abandonate de pe râul Jiu. “Ultimele informații calde, de vineri, ne-au spus că domnul ministru nu va mai ajunge aici. Eu mi-aș fi dorit să fie prezent la Gorj, pentru că mai sunt anumite întrebări care nu-și au răspunsul încă, dar, cu siguranță, vom găsi modalitatea prin care să obținem răspunsurile pe care ni le dorim și în condițiile în care nu va ajunge. Bineînțeles, și referitor la ceea ce ne doare, Complexul Energetic Oltenia, dar și referitor la acele investiții la hidrocentralele care unele sunt realizate în proporție de peste 90%. Să vedem și care este abordarea domnului ministru cu privire la aceste investiții. Pentru că aceste investiții, odată ce ar fi finalizate, ar asigura energia pentru cel puțin 2-300 de mii de familii. Din punctul meu de vedere, aceste investiții ar trebui continuate. Este păcat de aceste proiecte în care s-au investit sume colosale, este păcat să stea în paragină. Ar produce niște avantaje deosebite, mai ales în condițiile actuale, când prețul la energie a oscilat destul de mult. Trebuie să ne protejăm resursele energetice ale zonei”, spune parlamentarul.