Novaci, Pociovaliștea: au pus mâna de la mână și i-au redat strălucirea de odinioară!
În weekendul care tocmai a trecut locuitorii satului Pociovaliștea din Novaci, județul Gorj, au trăit un moment special – redeschiderea și sfințirea Fântânii Reci, un izvor cu valoare istorică și simbolică pentru comunitate. După un incendiu devastator care a afectat pădurile din apropiere vara trecută, locuitorii s-au mobilizat pentru a restaura fântâna ce nu a secat niciodată, în ciuda verii secetoase.
După incendiu, oamenii locului s-au mobilizat și au decis să restaureze vechea fântână, aflată în ruină de ani buni.
“În mai puțin de 2 luni, Fântâna Rece a fost refăcută, cu izvorul curățat, cu temelie și acoperiș nou, cu găleată și lanț nou, cu tot ceea ce se vede acum la Fîntăna Rece.
Și ca să-i sporească importanța și pentru a șterge din anii în care aceasta a fost uitată, localnicii au ridicat lângă fântână și un foișor, pentru ca oamenii, tineri și mai în vărstă, să se adune aici în serile călduroase de vară.
Au mai amenajat și o vatră pentru foc de tabară, în jurul căruia oamenii să se strângă cu bucurie.
Acest efort comun a devenit un simbol al solidarității și al rezilienței comunității.
Fântâna Rece, acum renovată și sfințită, și înconjurată de un spațiu prietenos, a devenit un loc de întâlnire pentru toate generațiile, un loc de odihnă și de povești sub cerul liber, unde toți cei care vizitează Pociovaliștea și Novaciul pot veni să se răcorească și să se bucure de liniștea naturii”, au transmis oamenii locului.