Proiectul legii pensiilor a fost votată în urmă cu puțin timp în Camera Deputaților, cu 199 de voturi ”pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 17 abţineri. Camera Deputaților este for decizional.
“PNL şi-a ţinut promisiunea de a susţine şi prin vot în Parlament creşterea pensiilor românilor. Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaţilor – cu contribuţia parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgenţă, pentru ca pensiile mărite să ajungă la oameni cât mai repede posibil”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Minerii care lucrează în subteran se vor putea pensiona cu 20 de ani mai devreme, iar cei care lucrează în carierele de suprafață cu 13 ani mai devreme. Deputatul Radu Miruță susține că minerii și energeticienii din CEO vor fi defavorizați în urma aplicării acestei legi căci toți cei care au avut grupa II-a de muncă înainte de 2001, adică tot bazinul Oltenia, termocentralele pe cărbune din restul țării, nu mai primesc beneficiile condițiilor speciale pentru toți acești ani munciți.
“Au luat, n-au dat. Au luat fantastic de mult. PSD și remorca PNL au tăiat cu barda din banii de pensie pentru minerii si energeticienii din bazinul Oltenia.
„Mihaela, dragostea mea”, astăzi în varianta Mihai Weber – PSD. “Reușita” anunțată de liderul PSD Gorj de dimineața s-a transformat 5 ore mai târziu într-o imensă pierdere pentru mineri si energeticieni. Tot ei ne forțau și acum 2 săptămâni să acceptam ca acea creștere a vârstei de pensionare de la 52 la 54 ani era un câștig.
Și PSD si PNL au anulat beneficiile condițiilor speciale din legea 197 pentru TOATĂ perioada dinainte de 2001. Le-au aruncat oamenilor la gunoi zeci de ani de munca grea. Cei care au avut grupa II-a de munca înainte de 2001, adică tot bazinul Oltenia, termocentralele pe cărbune din restul țării, nu mai primesc beneficiile condițiilor speciale pentru toți acești ani munciți.
Am fost in comisie, m-am prins de ce vor sa facă, am depus amendament, au supus la vot, dar l-au picat. L-am reluat si susținut la Plen, au votat tot împotriva. Daca macar PNL nu vota cu PSD trecea propunerea mea. Pentru a compensa pe alta parte, am cerut acordarea câte unui punct de pensie pentru cei din legea 197. Ca să-i duc tot acolo, dar pe alta parte. Au picat la vot si propunerea asta.
Care sunt consecințele zilei de astăzi pentru minerii de suprafață si energeticienii din România?
pensii mai mici pentru viitor;
înghețarea creșterii de pensie când celor din restul țării le va creste; revenirea la nedreptate;
2 ani de pauza la pensionari – din 2001 pana in 2023 sunt 22 de ani. Fiindcă nu mai considera ce a fost înainte de 2001, nimeni nu va mai avea 25 de ani” , a scris pe contul personal de socializare Radu Miruță.