Noi acuzații după selecția pentru noul directorat.” Se dorește închiderea Complexului Energetic Oltenia”
Fostul supraveghetor al Complexului Energetic Oltenia, Gabriel Giorgi, acuză că se dorește închiderea companiei energetice de la Târgu-Jiu pentru “a da verde energiei verzi”.
Continuă seria acuzațiilor după selecția pentru noul directorat al Complexului Energetic Oltenia.
Social-democratul Gabriel Giorgi a ajuns la concluzia că se dorește închiderea companiei de la Târgu-Jiu pentru “a da verde energiei verzi”. Fostul supraveghetor al CEO susține că fostul guvern condus, în 2011, de Emil Boc ar fi decis instalarea în România a 30.00 de Megawați, energie regenerabilă.
Firma care a făcut selecția noilor membri ai directoratului este din Cluj-Napoca. Deși la proba interviului s-au prezentat 30 de candidați, în final, pe lista scurtă au intrat doar 3, Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu.
“Nu cred că am rămas doar eu cu un gust amar. Cred că toți candidații au rămas cu un gust amar, inclusiv cei care au fost acceptați, pentru că își dau și ei seama de penibilul situației. Personal nu am făcut niciun demers la Poliție, nici nu o să fac. Nu cred că trebuie să facă cineva, pentru că organele abilitate, văzând ceea ce s-a întâmplat, se pot autosesiza, dacă doresc să clarifice situația, tot ceea ce s-a întâmplat acolo. Singurul demers pe cale l-am făcut a fost să cer firmei care s-a ocupat de recrutare să-mi trimită și mie modul de punctare, ceea ce nu mi-au transmis până acum.
Am auzit pe mare parte din candidaţii la selecție care lucrează în CEO că suspectează un conflict de interese. Cei care au fost selectați acum puteau să-și delege competențele către altcineva să semneze achiziția sau ce au semnat acolo, facturi. Selecția de la CEO are legătură cu decizii politice luate în anul 2011, când țara era condusă de Emil Boc. Atunci s-a decis instalarea în România a 30 de mii de megawați, energie regenerabilă. Se dorește închiderea Complexului Energetic Oltenia pentru a da verde energiei verzi”, a precizat social-democratul.