Motru: Transportul public în comun a fost modernizat
Primăria Motru a achiziționat 4 autobuze electrice care vor circula, anul viitor, prin municipiu, dar și în satele componente.
Motrenii vor beneficia de un transport public modern, în 2024. Municipalitatea a achiziționat 4 autobuze electrice, investiție în valoare de aproximativ 9 milioane de lei. Noile mijloace de transport în comun vor fi garate într-o bază nouă. Autobuzele au o lungime de 12, respectiv 8 metri și vor circula, la începutul anului viitor, prin municipiu și satele componente. “Au ajuns primele două autobuze electrice, unul de 12 metri, unul de 8 metri. Vor mai ajunge și celelalte două autobuze, urmând ca, în curând, să fie autocolantate, montate anumite accesorii pe care le au în componența lor, oglinzi, sistem de supraveghere interioară. Sunt niște autobuze moderne, de ultimă generație, 100% electrice. Vom duce aceste autobuze la autobază și vor fi băgate în locul special amenajat pentru acestea. Îmi doresc să intre pe traseu cât mai repede, dar, în funcție de cât de repede vom putea finaliza procedurile de punere în funcțiune a acestor autobuze, vă asigur că vor fi și prezente pe străzile din Motru. Eu sper că, la începutul anului următor, ianuarie, să le avem funcționale, să poată să deservească toți cetățenii, să facă toate traseele stabilite din municipiu, fiindcă asta ne-am propus și asta vom face. La ora actuală, vorbim doar de localitățile aparținătoare și componente municipiului Motru, inclusiv municipiul Motru. De aceea, avem și două de dimensiuni mai mici și două mai mari. Capacitatea acestora este oarecum destul de generoasă. Cele mari ajung până la 90 și ceva de locuri cu tot cu cele în picioare. Cele mici, până la 60 și ceva de locuri, dacă nu greșesc, și vor fi folosite pe rutele din municipiu, pe străzile mai înguste, iar cele mari vor fi folosite către localitățile componente și aparținătoare municipiului Motru”, a precizat primarul Cosmin Morega.