EvenimentNews

Motociclistul accidentat la Sadu a foat acroșat frontal de o mașină și aruncat în șanț! VIDEO


La data de 8 august a.c., Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe DN 66 Bumbești-Jiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime.

“Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 53 de ani din orașul Bumbești-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția Petroșani – Târgu-Jiu, a efectuat virajul la stânga, fără a acorda prioritate de trecere unui motociclu, condus de un bărbat de 33 de ani din municipiul București, acroșându-l frontal.

În urma coliziunii, motociclul a fost proiectat în șanțul pluvial situat pe marginea drumului, pe sensul său de deplasare.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 33 de ani, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
IMG_6175

Video accident

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button