Momentul în care un cunoscut bărbat care a investit în Gorj a fost umilit de românul care are pensie de 11.000 de euro
Nu toată lumea a avut milă de Irinel Columbeanu, după ce acesta a pierdut o avere de 150 de milioane de euro şi a ajuns să locuiască într-un azil, unde mare parte din cheltuieli sunt suportate de alte persoane. Silviu Prigoană e pe lista celor care au ţinut chiar să îi explice lui Irinel cum a ajuns să câştige o pensie uriaşă, 11.000 de euro, pentru că a avut grijă de propria avere.
„Ești milionar la tinerețe, dar nu știi cum te duce viața. De aceea în viață trebuie să fii prevăzător. Dacă și Columbeanu făcea ca mine, și măcar 4000-5000 de euro dădea pe lună la Stat, atunci când avea, acum nu mai ajungea pe drumuri, la mila altora, să facă chetă și să se roage de lume pentru bani. Timp de 20 de ani, eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro lunar. Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea”, spunea Silviu Prigoană.