Moarte stupidă pentru fondatorul lanțului de modă Mango
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News, potrivit news.ro.
Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă de 150 de metri în timp ce făcea o drumeţie cu rudele în peşterile Monserrat de lângă Barcelona, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei
Familia sa a sunat la serviciile de urgenţă în jurul orei locale 12.30, potrivit ziarului spaniol El Pais.
Au fost trimise un elicopter şi o ambulanţă, dar acestea au confirmat decesul la sosirea la locul accidentului.
Isak Andic, care era preşedinte neexecutiv al Mango, s-a născut în Istanbul, Turcia, şi s-a mutat în Spania în anii ’60 înainte de a fonda compania Mango în 1984.
Isak Andic, care era preşedinte neexecutiv al Mango, s-a născut în Istanbul, Turcia, şi s-a mutat în Spania în anii ’60 înainte de a fonda compania Mango în 1984.
Andic era cel mai bogat om din Catalonia şi unul dintre cei mai bogaţi din Spania, Forbes estimându-i valoarea la 4,5 miliarde de dolari.