Știri

Statuia Ecaterinei Teodoroiu, în plin proces de conservare și restaurare

Statuia Ecaterinei Teodoroiu, un obiectiv important al comunității noastre, intră, începând de astăzi, într-un amplu proces de conservare și restaurare.

Realizată în anul 1978, de către sculptorița Iulia Oniță, statuia este amplasată pe bulevardul ce poartă numele eroinei de la Jiu, vis-a-vis de Școala Generală „Ecaterina Teodoroiu”.

Monumentul este format din două elemente distinctive, respectiv statuia, realizată din bronz, și piedestalul și baza acestuia, realizate din travertin. În centru se află poziționată statuia eroinei, îmbrăcată în uniforma de campanie, într-o postură de repaus, cu arma la picior.

Lucrările de conservare-restaurare vor fi executate de societatea Metamorfozys S.R.L. din Alba Iulia, costurile totale ale intervenției ridicându-se la suma de 59.345,75 lei, fără TVA.

Intervențiile vor consta, în ceea ce privește statuia din bronz, în îndepărtarea încasărilor, închiderea fisurilor, patinarea și aplicarea unui strat de protecție, iar în ceea ce privește piedestalul și soclul, în curățarea, biocidarea, injectarea fisurilor, relipirea pieselor desprinse, reîntregirea volumetrică a piedestalului și hidrofugare.

Termenul de finalizare a intervențiilor este data de 29.10.2022. Voi reveni, după această dată, cu fotografii, pentru a se vedea rezultatele.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button