Mirel, criminalul Andreei din Gorj, nu se află la prima abatere. Ce i-a făcut fostei iubite
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală despre Mirel Dragomir, criminalul student la Medicină și Teologie. Tânărul care i-a curmat viața Andreei Morega, studentă și ea la Medicină, de origine din Padeș, jud. Gorj, nu ar fi la prima abatere violentă. Cu toate că mereu a afișat o imagine de om blând și liniștit, cei care îl cunoșteau îndeaproape rup tăcerea și spun adevărul despre călău.
Posesivitatea și gelozia l-ar fi determinat pe Mirel să recurgă la violență fizică asupra fostei sale iubite. Întreg episodul s-a desfășurat în timpul unei crize de gelozii, când acesta a agresat-o pe fată, aceasta luând ulterior decizia de a-l părăsi.
Prietenii din copilărie mai spun că Mirel nu a avut o relație apropiată nici cu părinții săi, aceștia fiind extrem de stricți și restrictivi cu el. „Era foarte obsesiv în relația cu ea. Era de o gelozie ieșită din comun, posesiv și încerca să o controleze, era imposibil de stat cu el. Se purta ca și cum era proprietatea lui. Într-o criză de gelozie, a și agresat-o, iar fata l-a părăsit ”, a mărturisit unul dintre apropiații lui Mirel, pentru Gandul.ro.
Apropiații mai spun că atât Mirel, cât și sora lui, cea cu care victima era prietenă, nu au avut niciodată o relație apropiată cu părinții lor, comunicarea lipsind cu desăvârșire. De asemenea, mulți sunt de părere că lipsa comunicării și apropierii dintre părinte-copil l-a determinat pe Mirel să dezvolte un astfel de comportament.
„Posibil să fi făcut asta și din lipsa comunicării cu părinții. Era datoria lor de părinți să vorbească cu el despre viață, să îi spună ce să facă în situația în care o fată nu îl acceptă, că viața lui nu se termină acolo”, a mai spus prietena din copilărie a ucigașului, potrivit sursei menționate anterior