Ministrul Sănătății despre situația Spitalului Tg. Cărbunești : “ nu prea are ce să caute ca manager la un spital”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că spitalul din Târgu Cărbuneşti se confruntă cu probleme de management şi trebuie să fie restructurat, astfel încât să devină autosustenabil, pe baza contractului de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Precizările au fost făcute marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce ministrul a fost întrebat cum vede situaţia spitalului din Târgu Cărbuneşti, al cărui manager declară că 99% din bugetul unităţii medicale este folosit pentru salarii şi că nu şi-ar dori să facă reorganizări.
„Înseamnă că dânsul nu prea are ce să caute ca manager la un spital. Ştiu situaţia de acolo dinainte de apariţia articolului de presă; am analizat-o. Este un spital care face servicii medicale foarte puţine. Au doar 39% gradul de ocupare a paturilor. Şi, în mod evident, dacă nu faci servicii medicale şi plăteşti doar salarii personalului, care este numeros, înseamnă că este o problemă de management, pentru că şi structura spitalului – tipul de servicii pe care le oferă – trebuie adaptate nevoilor acelei comunităţi sau zonei înconjurătoare. De fapt, domnul manager a spus următorul lucru: ‘Eu nu mă pricep să conduc un spital’. Asta este realitatea”, a precizat Rafila.
El a menţionat că autorităţile care au în subordine astfel de unităţi medicale trebuie să solicite reorganizarea, astfel încât spitalul să poată oferi serviciile de care este nevoie.