Ieri, 18 noiembrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de Gala Tineretului din România, echipa de robotică Tea Borgs a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” Targu-Jiu a fost vizitată în propriul laborator de Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„Am fost încântați să le împărtășim povestea noastră, începând de la o simplă ceașcă de ceai și ajungând să devenim participanți ai competițiilor mondiale. I-am întâmpinat cu entuziasm, prezentându-le noile noastre prototipuri de roboți pentru sezonul Centerstage și oferindu-le o privire asupra fenomenului First în întreaga sa complexitate, alături de activitățile desfășurate în cadrul clubului nostru. Cu sinceră recunoștință, dorim să mulțumim Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru sprijinul necondiționat acordat, care a contribuit semnificativ la promovarea și consolidarea inițiativelor dedicate dezvoltării durabile a comunității noastre. Suntem mândri că putem inspira cât mai mulți tineri!”, au transmis membrii echipei de robotică Tea Borgs.