Societate

Ministrul Energiei, așteptat la CE Oltenia. Când ar putea veni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ar putea ajunge, la finalul acestei luni, în județul Gorj, la Complexul Energetic Oltenia.

Sebastian Burduja ar vrea să vină în vizită la Complexul Energetic Oltenia, în special la Termocentrala Rovinari, unde recent a fost pus în funcțiune grupul nr.5 în a cărui modernizare s-au investit peste 100 de milioane de euro. În plus, ministrul Energiei va purta discuții legate de revitalizarea companiei, potrivit președintelui PNL Gorj, senatorul Ion Iordache.

“Am discutat și eu cu domnul ministru în legătură cu această vizită și intenționează să facă o vizită în județ la CEO și, în special, la grupul 5, dar și având drept scop discuții legate de revitalizarea companiei și care este stadiul actual și de funcționare și de implementare a proiectelor. Nu este certă data. În perioada următoare, se va stabili. Știu că și legat de investiții trebuie văzut ce se întâmplă cu ele și cred că și aceasta este una din temele vizitei ministrului”, afirmă liderul liberal.

“Tema închiderii CE Oltenia,” o sperietoare” „

Ion Iordache afirmă că” nu se închide mineritul până în 2032”. Senatorul susține că tema închiderii Complexului Energetic Oltenia, în 2026, este mai mult” o sperietoare”.

„Nu cred că este o problemă, eu cred că este o temă care e mai mult de sperietoare, pentru că nu se închide mineritul, deocamdată, până în 2032, iar până în 2032 este mult timp de schimbat câte strategii vrem. Pentru că vedem ce se întâmplă, astăzi, că neavând legătură cu niciun plan de restructurare cu niciun plan de închidere, nu pot să funcționeze din cauză că nu reușesc să scoată cărbunele, nu reușesc să pună în funcțiune și să modernizeze grupurile, chiar dacă unitatea are profit. Sunt chestiuni care țin strict de CEO și de oamenii care manageriază, care lucrează, care coordonează, acolo, n-are legătură cu nimic din aceste angajamente europene. Vedem că nu reușesc să facă nici stocuri, nici să pună în funcțiune toate capacitățile pe care le au disponibile. Unitățile CEO intră în rezervă de capacitate sau conservare, când nu este nevoie de energie în piață, dar nu se pune problema. Ele sunt în funcțiune și pot să funcționeze până în 2032, nu spune nicăieri că trebuie oprite, decât dacă nu ai cui să vinzi energia, în rest, nu se pune problema de a le opri”, a adăugat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button