News
Ministrul Agriculturii îi liniștește pe români: Porcul nu va fi interzis
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a transmis vineri la un târg de produse tradiţionale organizat în Capitală, că porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România.
„Porcul nu trebuie să fie interzis, este o tradiţie. Şi eu voi merge de sărbători la părinţi şi tatăl meu, care chiar dacă este cadru didactic ieşit la pensie, ne creşte trei porci – unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei. Deci, lucrul acesta nu se va interzice niciodată în România, iar cine spune că vom da tichete, e o mare prostie. Prin acele tichete încurajăm consumul de carne de porc din străinătate”, a spus Barbu.
În ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la o serie de alimente de bază, ministrul Agriculturii a susţinut că efectele aplicării Ordonanţei specifice s-au văzut şi au venit în sprijinul familiilor cu venituri mici şi medii din România.