Ministerul Finanțelor a lansat o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR
Luni, 13 ianuarie 2025, Ministerul Finanțelor a dat startul unei noi ediții de titluri de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 7%, 7,5% și, respectiv, 7,8%, potrivit unui comunicat.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat
– Între 13 ianuarie 2025 – 6 februarie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
– Între 13 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
– Între 13 ianuarie 2025 – 6 februarie 2025 în mediul urban și 13 ianuarie 2025- 5 februarie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.