Minerii ies, din nou, în stradă. “Oamenii au de suferit”
Federația Națională Mine Energie va protesta, miercuri, la București, în fața sediului Guvernului României, împotriva noii legi a pensiilor.
Minerii și energeticienii continuă protestele împotriva noii legi a pensiilor. Actul normativ îi dezavantajează, pentru că nu mai recunoaște condiţiile grele de muncă, iar asta înseamnă că vor încasa pensii mai mici.
Săptămâna trecută, pensionari din minerit, dar și angajați din acest domeniu afiliați Federației Naționale a Muncii, condusă de Constantin Crețan, au protestat în fața Ministerului Muncii. Miercuri, sute de mineri și energeticieni care fac parte din Federația Națională Mine Energie, condusă de Dumitru Pîrvulescu, vor protesta în fața guvernului.
Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, speră ca guvernanții să revină la forma veche a legii, iar pensiile să fie calculate în funcție de contributivitatea pe care o are fiecare angajat.
” Vom participa la protest, pentru că nu am fost luați în seamă. Ați văzut cum a ieșit noua lege a pensiilor. Oamenii au de suferit. Au pierdut și pierd pentru cei care angajatorii cotizează mai mult. Banii ăia se duc în altă parte și nu la cei care își desfășoară activitățile în condiții vitrege, în condiții speciale de muncă. Este o nemulțumire privind acest calcul al cuantumului pensiei la categoriile care au lucrat în condiții deosebite și speciale de muncă. Pentru asta se va protesta. Au început deja proteste, de joi. Vom protesta și noi ca și federație, miercuri. Sperăm să se revină, să fie calculată pensia în funcție de contributivitatea pe care o are fiecare. Vom vedea ce se va întâmpla și după protestele noastre. Probabil, vor mai protesta și alte organizații sindicale. În final, vor protesta toate sindicatele, pentru că nu se vor opri aici. Vom vedea ce rezultate vor fi. Sperăm să obținem acest drept. Atât timp cât contribui mai mult trebuie să ai și pensie mai mare”, a precizat liderul sindical.