Minerii cer recalcularea pensiilor. Lider: Vom ajunge la mii de procese
Peste 1400 de acțiuni în instanță au făcut deja avocații contractați de Federația Națională a Muncii pentru recalcularea pensiilor foștilor mineri din patru județe.
Minerii au deschis procese atât pentru recalcularea pensiei pe Legea nr.197/2021, cât și pe Legea nr.74/2022. Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, este convins că funcționarii Casei de Pensii vor fi obligați de instanțe să recalculeze pensiile, dar și să emită decizii de pensionare inclusiv pentru angajații firmelor prestatoare de servicii pentru Complexul Energetic Oltenia. “Casele de Pensii interpretează cum vor ei legea. Legea a fost, până la urmă, pusă în practică printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție care spune destul de clar “toți cei care au prestat activități și terții care sunt.”. Ei o fac cu rea voință, de asta noi am ajuns în intanțele de judecată pe 197. Ne judecăm. Nu calculează corect pensiile oamenilor, atât foștilor mineri și energeticieni, cât și actualilor, pentru că nu le dau banii,conform procedurii de calcul. În instanțele de judecată noi deja avem precedente create, cabinetul nostru de avocatură a câștigat primele procese în Valea Jiului pe recalculări pe total bruturi și pe recalculări de pensii, sperăm să nu avem surprize, ca cei dela Gorj să nu dea altfel de hotărâri, cum au făcut și pe Legea 74 înainte și pe Legea 197, când s-au dat hotărâri, în anumite județe, le-au dat câștig, iar în Oltenia, de fiecare data, s-a pierdut în instanțele de judecată. Obligatoriu vor da decizii favorabile și pentru angajații de la secția chimică și ELCFU și obligatoriu vor da decizii, de asemenea, pentru pensionarii care au fost la unitățile prestatoare, TPSUT-uri și uzine, tot ce a fost de la angajare și până când au ieșit la pensie. Deci, trebuie să recalculeze pensia la majoritatea foștilor salariați și pensionari din minerit și energie. La nivel de CEO, pentru că CEO se întinde pe 4 județe, avem peste 1400 de procese în instanță până în momentul de față și continuăm și vom ajunge la mii de procese în cele 4 județe”, a conchis liderul sindical.