Societate

Mii de procese împotriva Casei de Pensii. Câte s-au câștigat

Casele de Pensii din 7 județe au fost date în judecată de mii de oameni care cer, în mare parte, recalcularea pensiilor.mineri

Avocații contractați de Federația Națională a Muncii au pe rol aproximativ 7000 de procese. Potrivit președintelui FNM, Constantin Crețan, până acum, au fost obținute 49 de decizii favorabile. Au fost intentate procese și împotriva Complexului Energetic Oltenia. Administrația CEO a fost data în judecată de foști salariați pentru că nu a emis la timp adeverințele necesare la Casa de Pensii.

“Nu toate procesele sunt pe recalculare, sunt și pentru contestații la ce s-a pronunțat Casa de Pensii în care a refuzat dosare de pensionare sau majorări de pensie. Deci, sunt, de asemenea, recalculări pe total bruturi. Sunt 7000 de procese în 7 județe și continuăm. În data de 7, avem program la Turnu Severin, probabil, până în sărbători mai avem 2 întâlniri, una în Valea Jiului, una în Oltenia. Continuăm cu acțiunile judecătorești. Decizii favorabile sunt 49 la diferite tribunale și mai avem decizii care obligă CE Oltenia la a elibera bruturi și aici ne îndreptăm împotriva CEO pentru a plăti și penalități pentru neeliberarea adeverințelor pe total bruturi.

Avem 170 de acțiuni împotriva CEO. Deja avem 3 acțiuni pronunțate care obligă CEO și continuăm să introducem acțiuni, pentru că vrem să plătească penalități după 30 de zile în care nu au eliberat adeverințe acestor oameni. Cele 49 de procese câştigate sunt pentru recalcularea pensiilor și pentru emiterea deciziilor de pensionare, pentru că au fost respinse și decizii de pensionare. Și vă dau exemplul cel mai concludent. Omul avea 15 ani la subteran, 20 de ani la carieră de suprafață și i-a respins dosarul de pensionare pe motiv că nu are 25 de ani, dar el avea deja condiții speciale de la subteran”, spune liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button