News

„Metoda furculiței”: Au furat 80.000 de euro din mai multe bancomate

Doi români din Franța au reuşit performanţa de a fura nu mai puţin de 80.000 de euro din bancomate, cu ajutorul unui dispozitiv asemănător unei furculiţe. Cei doi hoţi, ambii în vârstă de 20 de ani, care făceau parte din grupul infracţional „Banda furculițelor”, au fost prinşi de poliția din departamentul Val-de-Marne al Franței (regiunea Île-de-France). Banda era formată din patru persoane, dar numai două au fost depistate şi au ajuns acum în custodia poliţiei franceze. Aceştia apelau la o metodă neobișnuită pentru a jefui bancomatele din suburbiile Parisului.

Infractorii foloseau următoarea metodă: profitând de închiderea băncilor, la sfârşitul zilei, ei foloseau in iţial un card cu care scoteau o sumă infimă de bani. După această retragere, hoţii introduceau furculiţa în locașul banilor, obiectul fiind menit să împiedice retragerile ulterioare. Deși aparatul elibera bancnotele solicitate, acestea rămâneau blocate între seiful blindat al bancomatului și ieșire, devenind, astfel, inaccesibile clienților care veneau după cei doi români, scrie stiridiaspora.ro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button