Meteorologii au emis cod galben de vânt pentru mai multe județe
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 31 octombrie, ora 10 – 01 noiembrie, ora 03
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat și în Crișana, precum și în Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali cu viteze în general de 55…65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale de 80…100 km/h.
Notă: Vântul va avea intensificări temporare și în Moldova, cu viteze în general de 45…50 km/h.
În jumătatea nord-vestică a teritoriului vor fi averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.