Material informativ realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie, Cabinet Planificare familială, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu
Denumite in mod obișnuit afte, ulcerele aftoase sau stomatita aftoasă sunt atent monitorizate și cercetate. Cu toate acestea, etiologia exactă a leziunilor nu a fost încă identificată. Clasificate ca fiind o boală idiopatică, ulcerele aftoase sunt adesea diagnosticate greșit, tratate incorect sau ignorate.
Stomatita aftoasă recurentă reprezintă o boală inflamatorie cronică caracterizată prin ulcere bucale dureroase recidivante cu frecvență diferită. În cazul copiilor, boala este adesea asociată cu deshidratarea, ca urmare a durerii cauzată de afte și imposibilității de a consuma alimente solide și lichide. În aceste condiții, terapia corectă a ulcerelor aftoase recurente este deosebit de importantă.
Aftele pot apărea inițial ca papule eritematoase (umflături roșii) care se erodează, pentru a forma ulcere necrotice ascuțite circumscrise.
Există 3 categorii de ulcere aftoase recurente:
• Ulcere aftoase minore. Reprezintă 80-85% din ulcerele aftoase recurente, au între 1 și 10 mm în diametru și se vindecă spontan în 7-10 zile.
• Ulcere aftoase majore. Constituie 10-15% din ulcerele aftoase recurente. Aceste leziuni au un diametru mai mare de 10 mm, se vindecă pe parcursul unei perioade de 10-30 de zile sau chiar mai mult și pot lăsa cicatrici.
• Ulcere herpetiforme. Reprezintă între 5-10% din ulcerele aftoase recurente și se prezintă sub forma unor leziuni multiple, grupate, de 1 mm până la 3 mm. Aceste afte se vindecă de obicei în 7-10 zile.
Cauzele apariției aftelor la copii
Factorii de risc pentru apariția aftelor, atât la copii, cât și la adulți, includ leziunile traumatice locale, expunerea chimică, infecțiile locale, disfuncția glandelor salivare, deficitele nutriționale, tulburările gastrointestinale, tulburările sistemice, alergiile sau hipersensibilitatea alimentară, fluctuațiile hormonale, stresul, depresia și predispoziția genetică.
Principalele simptome ale stomatitei aftoase la copii
De obicei, copiii mai mari descriu senzații de arsură sau înțepătură la nivelul mucoasei bucale cu 1-2 zile înainte de apariția aftelor. Pacienții cu ulcere aftoase recurente menționează, adesea, în stadiile incipiente ale afecțiunii traumatisme locale sau hipersensibilitate alimentară. Următoarele simptome pot fi de asemenea asociate aftelor: tusea, febra, cefaleea (durerea de cap), durerile articulare sau musculare, greața, mai ales când stomatita aftoasă apare în cadrul unei boli generale (faringita acută, amigdalita sau în cadrul unui sindrom febril recurent).
Copiii refuză de multe ori să mănânce din cauza durerii pe care o simt la nivelul cavității bucale. Tocmai din acest motiv apare riscul deshidratării, în special în randul copiilor mici. Semnele clinice ale deshidratării includ: mucoase uscate, fontanelă deprimată, absența urinării, apatie, letargie. În cazul în care copilul continuă să refuze lichidele și, implicit, soluțiile orale de rehidratare, poate fi nevoie de spitalizare. Suprainfecția bacteriană a leziunilor de stomatită este relativ frecventă, febra înaltă putând fi unul dintre primele semne clinice.
Tratamentul ulcerelor aftoase la copii
Obiectivele principale ale terapiei medicale la persoanele cu afte, inclusiv la copii, sunt: ameliorarea durerii, menținerea aportului adecvat de lichide, o alimentație normală, rezolvarea precoce și prevenirea recurenței.
Tratamentul ulcerelor aftoase include de obicei terapia antiinflamatoare și/sau simptomatică, în timp ce imunomodulatoarele sunt rareori utilizate, cu excepția cazurilor severe, cu vindecare dificilă.
Terapia simptomatică include agenți anestezici și ocluzivi, care sunt utilizați în mod obișnuit atunci când ulcerele sunt mici și puține, pentru a reduce durerea și pentru a îmbunătăți aportul oral. De asemenea, s-a descoperit că unii agenți anestezici și ocluzivi grăbesc vindecarea aftelor. Dacă apar suprainfecțiile bacteriene este nevoie de terapie antibiotică pe cale orală sau injectabilă, în funcție de toleranța digestivă a pacientului.
În situațiile în care deshidratarea este importantă se internează copilul în spital pentru reechilibrare hidroelectrolitică pe cale intravenoasă.
