News

Măsura de plafonare a prețurilor la gaze și curent, extinsă

Măsura de plafonare a prețurilor la energie și gaze a fost extinsă după 1 aprilie 2025. Guvernul a aprobat, joi, prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

”Astăzi, Guvernul României a luat decizia de prelungire a schemei de compensare-plafonare cu trei luni la energie electrică, până la data de 1 iulie, și cu 12 luni la gaz. Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români. Aceasta este motivația acestui demers”, a spus ministrul.

El a subliniat că schema de compensare plafonare a asigurat, conform datelor Eurostat, al cincilea cel mai mic preț la energie electrică și al patrulea cel mai mic preț la gaze din întreaga Uniune Europeană.

Sebastian Burduja a adăugat că textul ordonanței de urgență include mai multe articole, dar plafoanele rămân aceleași.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button