Mașină de poliție adusă la un service din Craiova, decor într-o filmare! S-a urcat cu picioarele pe plafon!
Polițiștii doljeni efectuează verificări, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o filmare în care un bărbat este urcat pe o mașină de poliție.
Oamenii legii s-au sesizat din oficiu, în acest caz, spun reprezentanții IPJ Dolj.Potrivit unor surse din cadrul anchetei demarate, mașina este de la Postul de Poliție Mârșani. Autospeciala fost adusă la un service autorizat din Craiova, din cauza unor defecțiuni, acolo unde a și fost filmată „bravura” tânărului.
„La data de 15 octombrie a.c, ca urmare a apariției unor imagini pe rețea de socializare, în care un bărbat este urcat pe o autospecială de poliție, polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu, fiind efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt. Din primele verificari, s-a stabilit că, în cursul zilei de ieri, autospeciala a fost predată reprezentaților unui service auto autorizat, din Craiova, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.