Masa de Crăciun, mai „piperată“ ca niciodată
Masa de Crăciun din acest an va da multe bătăi de cap. Am analizat preţurile produsele necesare, iar veştile nu sunt deloc bune. Preţurile foarte multor produse au explodat faţă de anii trecuţi. Astfel, pentru un coş de cumpărături mult mai sărac decât în anii trecuţi, vom plăti mai mulţi bani.
Creşterile de preţuri ale produselor alimentare se resimt din ce în ce mai greu în buzunarele oamenilor. Nu există produs în hipermarketuri la care preţul să nu fi crescut. Dacă ai posibilitatea să compari preţurile de anul acesta cu cele de anul acesta, îţi vine greu să crezi cât de mult s-au majorat. În orice condiţii, însă, mâncarea este baza, iar oamenii nu au încotro decât să cumpere alimente, chiar şi la preţuri foarte mari. Însă, se văd nevoiţi să fie să cumpere mai puţin, fie să aleagă produsele cele mai ieftine cu putinţă, fie să vâneze mereu produsele la ofertă.
Scumpiri masive la produsele de bază
Zahărul, de exemplu, este nelipsit din coşul de cumpărături de Crăciun, pentru că este folosit la toate prăjiturile. Comparativ cu anul trecut, preţul acestuiprodus a crescut cu aproape 50%. Dacă un kilogram de zahăr costa anul trecut 3 lei, acum costă 5,5 lei. Uleiul ajunsese anul trecut, în luna decembrie, să coste 7 lei pe litru. Acum, cel mai ieftin ulei, la ofertă, costă 9 lei – 9,5 lei. Uleiul de o calitate superioară a ajuns să coste chiar şi 16-17 lei litrul. Laptele este şi el unul dintre alimentele de bază care s-au scumpit foarte mult. Dacă anul trecut un litru de lapte se putea găsi chiar şi cu 3,5 lei, acum acelaşi litru de lapte costă în jur de 5 lei.
Şi preţul făinii s-a majorat destul de mult. Dacă anul trecut puteai găsi, în perioada sărbătorilor de iarnă, făină la preţul de 2,2 lei, acum nicăieri nu mai găseşti ceva mai ieftin de 3,5 lei. Untul, folosit şi el la foarte multe reţete pentru masa de Crăciun, s-a scumpit cu aproximtaiv 50%. Pe piaţă nu mai există unt cu 82% grăsime mai ieftin de 13 lei, aici referindu-ne la mărcile proprii ale hipermarketurilor. În general, aceste tipuri de produse, care poartă numele hipermarketurilor unde se comercializează, au cele mai bune preţuri.
Dulciurile îţi dau ameţeli la propriu
Nici dulciurile, foarte căutate în perioada cadourilor, nu au rămas în urmă cu scumpirile. Astfel, la majoritatea produselor dulci au avut loc scumpiri de peste 30%, chiar şi 50%. De exemplu, o ciocolată mare, de 300 de grame, se putea găsi, iarna trecută, cu 10 lei. Acum, aceeaşi ciocolată costă aproape 15 lei. De asemenea, ciocolatele obişnuite, de 100 de grame costă în jur de 4 lei. Cele de calitate mai slabă se pot găsi cu preţul de aproximativ 3 lei. Bomboanele de ciocolată au suferit şi ele modificări de preţuri. O cutie de bomboane care costa, în 2021, în jur de 17 – 18 lei, acum costă 23 de lei, la ofertă. Sucurile carbogazoase costau, la sărbătorile trecute, puţin peste 9 lei, pachetul de două sticle de doi litri. Acelaşi pachet costă acum în jur de 12 lei.
Fructele şi legumele, foarte scumpe
Și preţurile fructelor au luat-o razna. Dacă anii trecuţi puteai cumpăra portocalele cu maximum 5 lei pe kilogram, acum costă 7 lei. De asemenea, clementinele care costau 3,5 lei pe kilogram, acum costa 5 sau 6 lei. Merele costă acum, dacă sunt la ofertă, 2,8 lei – 3 lei pe kilogram, în hipermarketuri. Acestea pot ajunge şi la 5-6 lei jilogramul. Aceleaşi mere costau anul trecut cu minim 1 leu mai puţin. Perele se găsesc cu 9 şi 10 lei kilogramul, lămâile cu aproximativ 12 lei. Dacă vrei să mănânci ceva mai sănătos, există portocale netratate. Însă, preţul e ameţitor. Patru astfel de portocale costă 14 lei. Mandarinele sunt 5 -6 lei kilogramul, strugurii 15 lei, iar kiwi 7 lei.
Legumele sunt şi ele foarte scumpe în hipermaketuri. Ardeiul de orice fel este deja un lux. Un kilogram de ardei gras verde costă 11 lei, ardeiul kapia 13 lei, iar cel gras roşu ajunge la 14 lei. Morcovii şi-au menţinut preţul de anul trecut şi se pot găsi în hipermarketuri chiar şi la 2 lei kilogramul. Şi ceapa a rămas cam la acelaşi preţ, care variază între 2,5 şi 3 lei.
Cartofii se găsesc la aproximativ 3 lei kilogramul, însă preţul creşte când este vorba despre cartofii speciali pentru anumite preparate, adică cei ambalaţi în săculeţi. Usturoiul, la mare căutare pentru poregătirea preparatelor din carne, are preţ foarte mare în hipermarketuri şi costă minim 20 de lei pe kilogram. Gogoşarii muraţi ajung şi ei la preţul de 7 lei borcanul, cei mai ieftini, iar castraveţii, puţin peste 6 lei, cei mai ieftini. Şi aici creşterea de preţ a fost de minim 2 lei la borcan.
Sursa: gds.ro