În această dimineață, a avut loc o ședință de lucru la Instituția Prefectului Gorj la care au fost chemați managerii spitalelor din județul nostru, conducerea DSP și a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
„Am pornit discuțiile de la situația de criză apărută la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, la specializările cardiologie și diabet, cu direcția clară de a găsi soluții urgente, prin colaborare între unitățile medicale din județ. S-a ajuns la soluția detașării unui medic cardiolog de la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești la SJU Târgu Jiu, pentru a acoperi permanența gărzilor în luna ianuarie. Situația apărută pe secția de diabet a SJU Târgu Jiu se va remedia în cursul acestei luni, prin venirea a doi medici care tocmai și-au susținut examenul de specialitate în diabet și boli de nutriție. De asemenea, tot în decursul acestej luni, echipa de la SJU Târgu Cărbunești se va completa cu un medic specializat în diabet și boli de nutriție. Am solicitat reprezentanților DSP Gorj ca până vineri, 12 ianuarie, să se ocupe de centralizarea unei situații cu necesarul urgent de medici pe care spitalele din județul nostru îl solicită pentru asigurarea continuității actului medical”, a declarat Iulian Popescu, prefectul județului Gorj.