Societate
DSP a controlat la sânge chioșcurile din incinta școlilor din Târgu Jiu! Pensiunea Luminița de la Rugi, sancționată contravențional
În perioada 11-26 ianuarie, Direcția de Sănătate Publică Gorj a luat la puricat chioșcurile alimentare din incinta școlilor din Târgu Jiu. S-au depistat nenumărate nereguli, s-au aplicat noua sancțiuni contravenționale și s-au retras produse neconforme consumului școlarilor și preșcolarilor din chioșcurile verificate.
Totul a pornit de la sandvișurile pregătite elevilor de Pensiunea Luminița de la Rugi. Produsele furnizate elevilor din Scoarța nu au fost conforme iar societatea a fost sancționată contravențional de către DSP deja din 13 decembrie. De aici, luna aceasta s-a trecut la chioșcurile din incinta școlilor iar neregulile nu au întârziat să apară.