News

Lidia are nevoie disperată de ajutor ca să trăiască

Lidia Daniela a primit aceste lecții în cel mai dur mod. Are 57 de ani, iar în urmă cu câteva luni a primit diagnosticul de cancer de colon, stadiul 3. A urmat o perioadă grea, cu ședințe de chimioterapie și radioterapie la fiecare câteva săptămâni. Dureri crunte, multe nopți nedormite și o avalanșă de gânduri. Din păcate, organismul nu a reacționat la tratament, iar boala a avansat rapid, ajungând în stadiul 4.

„În iulie 2023, am consultat medicul gastroenterolog, iar în urma unei ecografii a constat că am probleme cu colonul. L-am întrebat dacă am cancer. Mi-a propus să mă internez la Spitalul Sf Ioan din București, unde și profesează. I-am urmat sfatul și am făcut alte analize și investigații, colonoscopie și endoscopie, și, în urma biopsiei, rezultatul a fost că am cancer la colon si trebuia urgent să mă opereze. Am avut foarte mare încredere în domnul doctor Baboi și m-am operat la același spital cu ajutorul unei echipe de medici tineri, dar profesioniști. În timpul operației, au descoperit și 23 de ganglioni, dintre care 16 erau cancerigeni, operatia durând cinci ore”, a povestit Lidia Simion.

A început ședințele de chimioterapie și radioterapie care au secat-o și mai mult de puteri. Totuși, dorința de a trăi a făcut-o să lupte și mai mult și să nu se dea bătută, oricât ar fi de greu.

„Într-un an de zile am trecut de la o stare bună, la una cu dureri insuportabile, cu chimioterapie, cu radioterapie, cu multă speranță și încredere în Dumnezeu. Am făcut chimioterapie din două în două săptămâni, radioterapie, multe sedinte cu perfuzii pentru dureri.

Acum trebuie să fac imonoterapie, singura soluție care poate sa-mi salveze viața. Costurile sunt foarte mari și totul depinde de ajutorul financiar.  Este un tratament de lungă durată”, a mai explicat Lidia.

in estimările medicului oncolog, ar fi nevoie de aproximativ 16.000 de euro pentru câteva luni de tratament. „Orice contribuție, cât de mică, contează enorm. Vă mulțumim din suflet!”.

Donațiile se pot face în contul:

RO57 RNCB 0318 0494 8702 0001 (BCR)

Simion Lidia-Daniela

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button