Liderul PSD Târgu-Jiu, despre CANDIDATUL la primărie: Sunt mai multe nume luate în calcul
Partidul Social Democrat Gorj a făcut sondaj de opinie pentru a vedea care este profilul candidatului pe care târgujienii și-l doresc în perspectiva alegerilor locale din 2024.
Potrivit liderului social-democraților de la municipiu, mai multe nume sunt luate în calcul pentru o candidatură în 2024. Este vorba de “oameni cu mare experiență, care pot face față competiției, dar și tineri dinamici”. Senatorul Cristi Rujan a venit cu aceste precizări după ce primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, vicepreședinte PSD a spus că președintele organizației municipale va trebui să-și asume candidatura la primărie, dacă nu va găsi un candidat potrivit. “Domnul primar Birău, de la Târgu-Cărbunești, a făcut o analiză, plecând de la ideea că sondarea opiniei publice a profilat un anumit tip de candidat și, știind că eu sunt președintele organizației municipale, sigur am, să spunem responsabilitatea identificării persoanelor care se încadrează în acel profil. Noi avem mai multe persoane care se încadrează în acest profil și oameni cu mare experiență și care pot oricând să facă față unei competiții de acest nivel, dar și colegi mai tineri, care pot să genereze o dinamică suplimentară atât în această bătălie electorală care va urma, dar și în activitatea curentă a municipalității de la nivelul municipiului nostru. Sunt mai multe nume luate în calcul. Cred că, până la finalul anului, veți cunoaște persoana care va fi candidatul PSD la primăria municipiului Târgu-Jiu”, a declarat Cristi Rujan.