Politică

Liderii din CE Oltenia, puși la zid de un senator de Gorj. “La întâlnirile cu ministrul, liderii n-au atitudinea din presă”

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, îi taxează pe liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia pentru atitudinea pe care o au în fața ministrului Energiei.

Ion Iordache a reacționat după ce președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a declarat că și-ar dori ca funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia să fie ocupată de un gorjean. Senatorul spune că dacă au o asemenea doleanță, sindicaliștii din CEO ar trebui să i-o transmită ministrului Energiei, Virgil Popescu. Ion Iordache susține însă că la întâlnirile pe care le au cu ministrul liderii sindicali au atitudine total diferită de cea din presă. “Și eu consider că această companie ar trebui condusă de către gorjeni. Cred că aceste solicitări ale liderilor sindicali ar trebui făcute către ministru, pentru că știu că au întâlniri periodice și nu prea au avut atitudinea pe care o au la presă. Deși eu am avut discuții cu ei în cadrul cărora și-au exprimat îngrijorarea, după care, la întâlnirile pe care le-au avut cu ministrul nu au mai spus aceste lucruri”, spune Ion Iordache. Numele noului membru al directoratului CE Oltenia, Dan Plaveti, a fost vehiculat pentru a prelua postul de președinte al directoratului. Ion Iordache susține că nu-l cunoaște și că nu a luat parte la numirea sa în forul de conducere al CEO.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button